Pubblicato in: Uncategorized

Mama Săracilor

“La mamma dei poveri”

Text: pr. Victor-Emilian Dumitrescu

 

Pe-ntinsele plaiuri de soare scăldate

O rază de sus, de la Domnul s’abate

Şi cade într-o ţară de sfinţi ca să fie

O stea ce se naşte-ntr-o umilă familie.

*

Nu are nici rang, nici origini de frunte,

E doar o fetiţă chemată să-nfrunte

De mică, o lume ce crudă se-arată,

Lipsită de toate, orfană de tată.

*

În inimă însă, o flacără poartă

Şi-o voce o îndeamnă mereu ca să facă

Voinţa Aceluia ce toate le poate,

Să-nveţe prin viaţă împreun’a răzbate.

*

În suflet păstrează idealuri măreţe

Ce-i par la-nceput a fi îndrăzneţe.

Dar simte în a inimii tainică rugă

Că este menită la ele s’ajungă.

*

Soţie şi mamă îi este chemarea

Prin care învaţă să meargă pe calea

Ce trece prin crucea jertfirii supreme

 Şi duce la culmea iubirii eterne.

*

Învaţă să vadă, să simtă ca mamă

Că oricât de jalnic e omu’-n afară,

În suflet e pruncul ce are nevoie

De-o mână, de-o vorbă, de-o faţă vioaie.

*

Iar când Domnul îi cere să fie făclie

În mijlocul celor închise-n robie,

Transformă-nchisoarea cu tristele-i gratii

În lăcaş de-nchinare şi dulci meditaţii.

*

Înţelege atunci pentru ce se născuse

Şi tot ceea ce Duhul demult prevestise:

Că alţi fii şi fiice urma-va să aibă

Şi-o altă familie Domnu-i încheagă.

*

Şi iat-o pe Ana Maria Adorni

Bătând cu credinţă a Parmei răspântii

Ca planul divin negreşit să-mplinească

Oricât ar costa-o ca să pătimească.

*

Acum, când lucrarea e înfăptuită

Şi când pe altare de toţi eşti cinstită,

O, mamă a săracilor, dulce priveşte

Spre ceata ce astăzi pe urme-ţi păşeşte.

***

Annunci
Pubblicato in: Uncategorized

Fericita Anna Maria Adorni

Sora  Anna Maria Adorni a fost declarată Fericită în ziua de 3 octombrie 2010, în Catedrala din Parma. Liturghia beatificării a fost celebrată de cardinalul Angelo Amato. La eveniment a fost prezent şi un grup de pelerini din Dieceza de Iaşi.

Fericita Anna Maria Adorni a fost un exemplu de soţie, mamă, persoană consacrată şi fondatoare. Rămasă văduvă, şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu şi celor marginalizaţi.

S-a născut la 19 iunie 1805, la Fivizzanno (Ms-Italia), un orăşel de munte. De mică a rămas orfană de tată. Din cauza situaţiei financiare pleacă la Parma împreună cu mama ei. Simte chemarea la viaţa consacrată, însă, la insistenţele mamei, renunţă la această dorinţă şi se căsătoreşte. Alături de soţul ei a trăit într-un climat de seninătate şi de credinţă. Armonia tinerei perechi n-a trecut neobservată doamnelor aristocrate. “Care este secretul?”, se întrebau ele pline de admiraţie. Ea răspundea cu simplitate: “Ajunge să iubeşti. Toţi soţii ar fi buni, dacă soţiile lor ar fi răbdătoare şi gata să-i mulţumească în tot ceea ce nu este rău”.

Ca mamă, a trăit multe momente de suferinţă ori de câte ori a pierdut rând pe rând, la vârste fragede, cinci dintre cei şase copii. Doar Poldino a mai rămas cu ea. Toţi au murit de aceeaşi boală. Chiar şi soţul avea să moară de această boală nemiloasă şi necunoscută la acea vreme, pentru care nu existau medicamente; astăzi o numim tuberculoză.

După moartea soţului, după multă durere şi suferinţă, la sfatul duhovnicului, se dedică deţinutelor din închisoarea pentru femei din Parma – un loc de mare suferinţă pentru răufăcătoarele din ţară, tinere şi chiar minore acuzate de hoţii, desfrâu şi pruncucideri. Mizeria morală şi materială din închisoare a atins-o profund. În scrierile ei găsim următoarele rânduri: “Mergând prin închisoare, sufletul meu a fost copleşit de durere. Nu mă lăsa inima să văd cum pier atâtea suflete”. Cu lacrimi în ochi se ruga pentru salvarea sufletelor, iar când vizita deţinutele, le era soră şi mamă, le asculta, le îndruma. În scurt timp multe dintre acele femei s-au căit pentru greşelile lor. În închisoare au început să răsune cântece sfinte şi rugăciuni în loc de certuri şi violenţe. Directorul declara: “Această închisoare s-a transformat într-o adevărată mănăstire”.

Dorinţa ei de a se consacra cu totul lui Dumnezeu a fost ascultată la 1 mai 1857 când a fondat Congregaţia “Slujitoarele Preacuratei de Parma”, pentru a mărturisi milostivirea lui Dumnezeu şi maternitatea Mariei.

Faima sfinţeniei sale era răspândită încă din timpul vieţii. Oameni din toate părţile veneau să o viziteze, să-i ceară sfaturi şi să mijlocească pentru ei. Fericitul Guido Maria Conforti – fondatorul misionarilor saveriani – a cerut mijlocirea ei când era seminarist. A fost amânat de la sfinţirea ca preot din cauza unei boli. Fericita îl asigură: “Vei deveni preot şi episcop”.

Sfârşitul vieţii ei a fost marcat de suferinţe fizice care se agravau. Înainte de plecarea ei din lume surorile plângeau. Ea le încuraja astfel: “Nu vă fie frică fiicele mele: cel care ne-a ajutat până acum, va continua opera de mântuire”. A murit la 7 februarie 1893.

Urna cu relicvele fericitei Anna Maria Adorni se află în capela surorilor din casa mamă, Parma (Italia). La intrarea în capelă se găseşte chipul fericitei, însoţit de cuvintele ei: “Să nu se micşoreze în voi încrederea în providenţă”.

***

Pubblicato in: Uncategorized

Prima memoria della Beata Madre Adorni Celebrazione a Parma

Un esempio di vita da seguire – è quello della Beata Anna Maria Adorni.

Questo è ciò che ha ribadito il vescovo di Parma, Mons. Enrico Solmi, che ha presieduto la solenne Celebrazione Eucaristica del 7 febbraio 2011, nella Chiesa Parrocchiale del Sacro Cuore di Parma, in occasione della prima Memoria della Beata.

Presenti numerosi sacerdoti e fedeli, venuti anche da Fivizzano (MS), assieme alle Ancelle hanno voluto rendere omaggio alla nuova Beata di Parma, stella luminosa della città e di tutta la Chiesa.

Una persona che ha saputo vedere Dio, nel cuore delle persone emarginate e martoriate dal peccato, che ha saputo amare Dio nella semplicità del servizio al prossimo, senza cedere alla vanagloria e al fascino delle apparenze, è ciò che Madre Adorni testimonia – ribadisce  il Vescovo. 

La Celebrazione, arricchita dall’animazione del coro ‘Tre Fonti’ di Fugazzolo,  è stato un momento di commozione, riflessione e preghiera, in cui la presenza di Madre Adorni ha saputo abbracciare ogni preghiera e domanada, espressa o nascosta nel cuore di tante persone.

Grazie carissima Madre, che ora, dal Cielo, ci sorridi e  ci ripeti:

“Non abbiate paura, Dio vi vuole bene e vi vuole veramente felici!”

Pubblicato in: Uncategorized

Prima Memoria della Beata Madre Adorni Celebrazione a Fivizzano

“I santi ci aiutano a guardare in alto, a rivolgere lo sguardo verso il futuro che ci unisce, che ci dona gioia e speranza”.

Così il Vescovo di Massa, Mons. Giovanni Santucci, ha voluto ricordare la figura esemplare della Beata Anna Maria Adorni nell’occasione della solenne Celebrazione Eucaristica della sua prima memoria celebrata il 6 febbraio 2011 nella Chiesa parrocchiale di Fivizzano, paese natale della Madre.

La belissima celebrazione, arricchiata dalla presenza di numerosi sacerdoti e di tantissimi fedeli, è stata motivo di commozione per le Ancelle ed occasione di una più sentita comunione con lei.

Oggi, più che ieri, la Beata Anna Maria Adorni continua a guardarci e proteggerci dal Cielo, ed invitarci a camminare sulla orme del Buon Pastore – Gesù – l’Unica Verità che più rendere veramente felice la vita e la persona umana.

Ringraziamo il Signore per il dono di Madre Adorni e per tutti i suoi santi!

Pubblicato in: Uncategorized

Cooperare con Cristo a salvare le anime

 

Dagli Scritti di Anna Maria Adorni (ADORNI Anna Maria, Al servizio dei più deboli. Scritti spirituali, Roma, Citta Nuova Editrice 1983, 132-133).

“A questo grande e altissimo scopo fu fondato, somiglianza di parecchi altri, anche il nostro Istituto; le Religiose che lo professano devono avere in mente che non entrarono in questa Congregazione per salvare solamente le loro anime, ma per dar mano altresì a salvare le altrui, secondo che l’obbedienza ne indicherà loro la via.

Particolarissima grazia è questa per loro, e straordinario dono del cielo, di cui devono reputarsi indegnissime: l’essere associate, in così grande opera, al medesimo Signore Nostro Gesù Cristo, alla Sua Santissima Madre, ai suoi Apostoli e a tanti altri grandi Santi; e persino che, mentre si applicheranno ai vari esercizi di un così santo Istituto, Iddio verserà su di loro le più ampie benedizioni spirituali o temporali, non essendovi al mondo persone a Lui più care di quelle che in certo modo gli danno mano a salvare le anime.

È questa finalmente la loro regola principale, il più grave dei loro obblighi, lo spirito e l’anima di tutto il loro Istituto, la strada che il Signore ha loro tracciato per rendersi a Lui care ed arrivare a Lui. Conseguentemente devono impiegare tutte le forze della mente e del cuore, ogni diligenza ed ogni industria al fine di essere degne coadiutrici di Gesù Cristo nell’opera di salvare le anime e abbracciare con affetto tutte le pene e le difficoltà che in questa vocazione s’incontrano per amore di Colui che sostiene, per il medesimo oggetto, tanti patimenti e oltraggi (Costituzioni, 1, 1-3)”.